Speranță pentru bătrânii singuri pe lume. Maria Grapini: „Este un proiect de suflet”
Construirea Centrului rezidențial pentru persoanele vârstnice „Fecioara Maria” din Giroc, o prioritate pentru europarlamentarul Maria Grapini
Șantierul Centrului rezidențial pentru persoanele vârstnice „Fecioara Maria” din Giroc, cămin dedicat vârstnicilor fără adăpost, a fost deschis la începutul anului, cu ajutorul donațiilor strânse din evenimentul caritabil „Balul Speranței”.
„Spațiul de aici este minunat pentru că ne aflăm alături de o mănăstire. Din păcate, în România, avem încă mare nevoie de locuri pentru oamenii care ajung în faza în care nu mai au o familie. Este un proiect de suflet pe care doresc să îl duc la bun sfârșit și care cuprinde două părți.
Este vorba, în primul rând, de un pavilion de dormit, unde persoanele pe care le vom lua în îngrijire vor fi cazate și urmează pavilionul numărul doi, unde vor fi celelalte săli: sala de mese, sala de recreere și chiar o sală de gimnastică pentru că, cu siguranță, bătrânii au și probleme de sănătate și vor avea nevoie de mișcare”, a precizat europarlamentarul Maria Grapini.
Dacă doriți să oferiți o șansă acestor oameni aflați în dificultate, puteți face o donație în contul Fundației Speranță pentru Voi, IBAN: R007 PIRB 3701 7294 1700 1000, deschis la First Bank, Sucursala Mărăști Timișoara.
Speranță pentru bătrânii singuri pe lume.